"Ajunse la aeroport, mai luă o cafea, aşteptă patru ore zborul spre Paris, gîndindu-se neîncetat că el avea să intre în orice clipă, de vreme ce, cîndva, înainte de-a adormi, îi spusese ora plecării. Aşa se întîmpla în filme: în momentul final, cînd femeia e gata să intre în avion, apare bărbatul disperat, o prinde în braţe, o sărută şi o readuce în lumea lui, sub privirile amuzate şi binevoitoare ale funcţionarilor companiei aeriene. Apare inscripţia „Sfîrşit”, şi toţi spectatorii ştiu că, de atunci încolo, vor trăi fericiţi toată viaţa.
„Filmele nu spun niciodată ce se întîmplă după”, îşi spunea în sinea ei, încercînd să se consoleze. Căsătorie, bucătărie, copii, sex tot mai expediat, descoperirea primului bileţel din partea amantei, hotărîrea de a face scandal, promisiunile că aşa ceva nu se va mai repeta, al doilea bileţel de la altă amantă, alt scandal şi ameninţarea cu despărţirea, de astă dată bărbatul nu mai reacţionează la fel de sigur, îi spune doar că o iubeşte. Al treilea bilet, de la a treia amantă, şi atunci opţiunea pentru tăcere, fiindcă s-ar putea ca el să-i spună că nu o mai iubeşte, că e liberă să plece. Nu, filmele nu povestesc asta. Se termină înainte ca adevărata lume să înceapă. Mai bine să nu se mai gîndească.
Citi una, două, trei reviste. În cele din urmă fu anunţat şi zborul ei, după aproape o veşnicie în acel vestibul de aeroport, şi se îmbarcă. Îşi mai imagină şi faimoasa scenă în care, de
îndată ce-şi dezleagă centura de siguranţă, simte o mînă pe umăr, priveşte înapoi şi iată-l pe el, surîzător.
Şi nu se întîmplă nimic.
Dormi pe durata scurtului răstimp care separa Geneva de Paris. Nu avu timp să se gîndească ce anume avea să spună acasă, ce întîmplări avea să povestească — dar cu siguranţă
părinţii ei aveau să fie mulţumiţi că-şi vedeau fiica reîntoarsă, o fermă şi o bătrîneţe lipsită de griji.
Se trezi în zdruncinătura aterizării. Avionul rulă mult timp, stewardesa veni să-i spună că trebuia să schimbe terminalul, căci zborul spre Brazilia avea să plece de la terminalul F, or, ea
se afla la terminalul C. Să nu-şi facă însă nici o grijă, nu erau întîrzieri, era încă destul timp şi, dacă avea vreo nelămurire, personalul din aeroport putea să o ajute să se orienteze.
În timp ce aparatul se apropia de punctul de debarcare, se gîndi că merita să petreacă o zi în oraşul acela, măcar ca să facă fotografii şi să le povestească celorlalţi că vizitase Parisul.
Avea nevoie de timp ca să reflecteze, era doar ea singură, trebuia să-şi ascundă adînc amintirile nopţii trecute, astfel încît să le poată folosi ori de cîte ori avea să aibă nevoie să se simtă
vie. Da, Parisul era o idee excelentă; o întrebă pe stewardesă cînd avea să plece următoarea cursă spre Brazilia, în cazul în care s-ar fi hotărît să nu se îmbarce în aceeaşi zi.
Stewardesa îi ceru biletul, regretă foarte mult, dar era un tarif care nu permitea acest tip de escale. Maria se consolă, gîndindu-se că vizitarea unui oraş atît de frumos ar deprima-o.
Trebuia doar să-şi păstreze sîngele-rece, să-şi adune voinţa, naveasă strice totul de dragul unui peisaj frumos şi-al unor nostalgii.
Debarcă, trecu prin controalele poliţiei; bagajele ei urmau să treacă direct în celălalt avion, nu trebuia să-şi facă nici o grijă. Porţile se deschiseră, pasagerii ieşeau şi se îmbrăţişau cu cei care-i aşteptau, soţia, mama, copiii. Maria se prefăcu că nimic din toate acelea nu o privea, dar în acelaşi timp se gîndi iarăşi la singurătatea ei; numai că de data asta avea un secret, un vis, nu era atît de mîhnită şi viaţa avea să-i fie mai uşoară.
— Parisul va fi mereu.
Nu era un ghid turistic. Nu era un şofer de taxi. Îi tremurară picioarele cînd auzi glasul acela.
— Parisul va fi mereu?
— Este o replică dintr-un film pe care-l ador. Ţi-ar plăcea să vezi Turnul Eiffel?
I-ar plăcea, sigur. I-ar plăcea mult. Ralf avea în mînă un buchet de trandafiri şi ochii plini de lumină, lumina pe care ea o văzuse din prima zi, cînd el o picta şi vîntul rece o făcea să se
simtă inconfortabil.
— Cum de-ai ajuns aici înaintea mea? — întrebă ea doar ca să-şi ascundă surprinderea, răspunsul nu prezenta nici cel mai mic interes, dar avea nevoie de timp ca să-şi tragă sufletul.
— Te-am văzut citind o revistă. Aş fi putut veni lîngă tine, dar sînt romantic, iremediabil romantic, şi am crezut că era mai bine să iau prima cursă spre Paris, să mă plimb un pic prin
aeroport, să aştept trei ore, să consult de nenumărate ori orarul zborurilor, să-ţi cumpăr florile, să spun fraza pe care Ricky i-a spus-o iubitei lui în Casablanca şi să-mi imaginez surprinderea
de pe faţa ta. Şi să am certitudinea că asta este ceea ce-ţi doreai, că mă aşteptai, că nici toată decizia şi voinţa din lume nu sînt de-ajuns pentru a împiedica dragostea să-şi schimbe de
la un ceas la altul regulile jocului. Nu-i deloc greu să fii romantic, ca în filme, nu crezi?
Nu ştia dacă era greu sau nu, dar acum cel mai puţin o interesa preţul — chiar dacă ştia că îl cunoscuse pînă la urmă pe bărbatul acela, făcuseră dragoste pentru prima oară în urmă
cu cîteva ceasuri, le fusese prezentată prietenilor lui în ajun, ştia că el frecventase şi mai înainte localul unde lucra ea şi că fusese căsătorit de două ori. Nu erau recomandări impecabile. Pe de altă parte, ea avea bani ca să cumpere o fermă, tinereţea în faţa ei, o mare experienţă de viaţă, o mare independenţă sufletească. Fie şi aşa însă, cum destinul făcea totdeauna alegerea în locul ei, crezu că mai putea risca o dată.
Îl sărută, fără nici o curiozitate de a şti ce se întîmplă după ce apare „Sfîrşit” pe ecranele de cinematograf. Doar că, dacă într-o bună zi cineva se va hotărî să-i povestească istoria, avea
să-l roage să înceapă aşa cum încep basmele, în care se spune:
A fost odată ca niciodată..."
„Filmele nu spun niciodată ce se întîmplă după”, îşi spunea în sinea ei, încercînd să se consoleze. Căsătorie, bucătărie, copii, sex tot mai expediat, descoperirea primului bileţel din partea amantei, hotărîrea de a face scandal, promisiunile că aşa ceva nu se va mai repeta, al doilea bileţel de la altă amantă, alt scandal şi ameninţarea cu despărţirea, de astă dată bărbatul nu mai reacţionează la fel de sigur, îi spune doar că o iubeşte. Al treilea bilet, de la a treia amantă, şi atunci opţiunea pentru tăcere, fiindcă s-ar putea ca el să-i spună că nu o mai iubeşte, că e liberă să plece. Nu, filmele nu povestesc asta. Se termină înainte ca adevărata lume să înceapă. Mai bine să nu se mai gîndească.
Citi una, două, trei reviste. În cele din urmă fu anunţat şi zborul ei, după aproape o veşnicie în acel vestibul de aeroport, şi se îmbarcă. Îşi mai imagină şi faimoasa scenă în care, de
îndată ce-şi dezleagă centura de siguranţă, simte o mînă pe umăr, priveşte înapoi şi iată-l pe el, surîzător.
Şi nu se întîmplă nimic.
Dormi pe durata scurtului răstimp care separa Geneva de Paris. Nu avu timp să se gîndească ce anume avea să spună acasă, ce întîmplări avea să povestească — dar cu siguranţă
părinţii ei aveau să fie mulţumiţi că-şi vedeau fiica reîntoarsă, o fermă şi o bătrîneţe lipsită de griji.
Se trezi în zdruncinătura aterizării. Avionul rulă mult timp, stewardesa veni să-i spună că trebuia să schimbe terminalul, căci zborul spre Brazilia avea să plece de la terminalul F, or, ea
se afla la terminalul C. Să nu-şi facă însă nici o grijă, nu erau întîrzieri, era încă destul timp şi, dacă avea vreo nelămurire, personalul din aeroport putea să o ajute să se orienteze.
În timp ce aparatul se apropia de punctul de debarcare, se gîndi că merita să petreacă o zi în oraşul acela, măcar ca să facă fotografii şi să le povestească celorlalţi că vizitase Parisul.
Avea nevoie de timp ca să reflecteze, era doar ea singură, trebuia să-şi ascundă adînc amintirile nopţii trecute, astfel încît să le poată folosi ori de cîte ori avea să aibă nevoie să se simtă
vie. Da, Parisul era o idee excelentă; o întrebă pe stewardesă cînd avea să plece următoarea cursă spre Brazilia, în cazul în care s-ar fi hotărît să nu se îmbarce în aceeaşi zi.
Stewardesa îi ceru biletul, regretă foarte mult, dar era un tarif care nu permitea acest tip de escale. Maria se consolă, gîndindu-se că vizitarea unui oraş atît de frumos ar deprima-o.
Trebuia doar să-şi păstreze sîngele-rece, să-şi adune voinţa, naveasă strice totul de dragul unui peisaj frumos şi-al unor nostalgii.
Debarcă, trecu prin controalele poliţiei; bagajele ei urmau să treacă direct în celălalt avion, nu trebuia să-şi facă nici o grijă. Porţile se deschiseră, pasagerii ieşeau şi se îmbrăţişau cu cei care-i aşteptau, soţia, mama, copiii. Maria se prefăcu că nimic din toate acelea nu o privea, dar în acelaşi timp se gîndi iarăşi la singurătatea ei; numai că de data asta avea un secret, un vis, nu era atît de mîhnită şi viaţa avea să-i fie mai uşoară.
— Parisul va fi mereu.
Nu era un ghid turistic. Nu era un şofer de taxi. Îi tremurară picioarele cînd auzi glasul acela.
— Parisul va fi mereu?
— Este o replică dintr-un film pe care-l ador. Ţi-ar plăcea să vezi Turnul Eiffel?
I-ar plăcea, sigur. I-ar plăcea mult. Ralf avea în mînă un buchet de trandafiri şi ochii plini de lumină, lumina pe care ea o văzuse din prima zi, cînd el o picta şi vîntul rece o făcea să se
simtă inconfortabil.
— Cum de-ai ajuns aici înaintea mea? — întrebă ea doar ca să-şi ascundă surprinderea, răspunsul nu prezenta nici cel mai mic interes, dar avea nevoie de timp ca să-şi tragă sufletul.
— Te-am văzut citind o revistă. Aş fi putut veni lîngă tine, dar sînt romantic, iremediabil romantic, şi am crezut că era mai bine să iau prima cursă spre Paris, să mă plimb un pic prin
aeroport, să aştept trei ore, să consult de nenumărate ori orarul zborurilor, să-ţi cumpăr florile, să spun fraza pe care Ricky i-a spus-o iubitei lui în Casablanca şi să-mi imaginez surprinderea
de pe faţa ta. Şi să am certitudinea că asta este ceea ce-ţi doreai, că mă aşteptai, că nici toată decizia şi voinţa din lume nu sînt de-ajuns pentru a împiedica dragostea să-şi schimbe de
la un ceas la altul regulile jocului. Nu-i deloc greu să fii romantic, ca în filme, nu crezi?
Nu ştia dacă era greu sau nu, dar acum cel mai puţin o interesa preţul — chiar dacă ştia că îl cunoscuse pînă la urmă pe bărbatul acela, făcuseră dragoste pentru prima oară în urmă
cu cîteva ceasuri, le fusese prezentată prietenilor lui în ajun, ştia că el frecventase şi mai înainte localul unde lucra ea şi că fusese căsătorit de două ori. Nu erau recomandări impecabile. Pe de altă parte, ea avea bani ca să cumpere o fermă, tinereţea în faţa ei, o mare experienţă de viaţă, o mare independenţă sufletească. Fie şi aşa însă, cum destinul făcea totdeauna alegerea în locul ei, crezu că mai putea risca o dată.
Îl sărută, fără nici o curiozitate de a şti ce se întîmplă după ce apare „Sfîrşit” pe ecranele de cinematograf. Doar că, dacă într-o bună zi cineva se va hotărî să-i povestească istoria, avea
să-l roage să înceapă aşa cum încep basmele, în care se spune:
A fost odată ca niciodată..."
P.Coehlo -Unsprezece minute
Sugababes - Too lost in you
Asculta mai multe audio Muzica
Un final...SUPERB..
Pesimista de mine credea ca el o sa ramana in Elvetia ...ea o sa plece in Brazilia...THE END :D...uite ca finalul m-a surprins...placut.
Foarte putine carti citite de mine au avut un final super...unele se terminau prea aiurea..la altele finalul era previzibil...iar de cele mai multe ori am fost dezamagita .Sa tot mai citesc carti d'astea...;))
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu