"N-am sa ajung pe culme? Se poate foarte bine. Dar vreau sa urc atat cat am sa pot, prin mine." (E. Rostand)

Nu stiu ce-i cu mine....de cateva zile ma simt aiurea.De cateva zile traiesc fara speranta...e bine...ma simt mai puternica.....doar ca.....mai e ceva.....ma simt "amortita "...sentimentele mele nu mai sunt la fel de intense cum erau inainte.Nu mai simt fericirea,tristetea cu aceeasi intensitate cu care le simteam inainte.....Nu stiu daca ma intelege cineva...aproape ca nici eu nu ma inteleg...
Meseria de asistenta medicala e chiar asa de grea?
De ce nimeni nu ma crede in stare sa devin asistenta medicala?Ok, recunosc: sunt miloasa...dar si asta e unul dintre motivele pentru care vreau sa fac asta...pentru ca imi doresc sa ajut oamenii.
Si in momentul cand vrei sa ajuti pe cineva uiti de frica si faci tot posibilul sa faci acel lucru bine.Nu sunt atat de inconstienta incat daca viata cuiva depinde de mine (prea putin probabil) sa ma pierd sau sa ma bag eu aiurea....daca nu o sa ma simt in stare o sa am si alte posibilitati sa am angajez ,de exemplu asistenta unui medic de familie.Dar in fine...
Eu sunt sigura ca sa ma descurc si o sa fac tot posibilul sa-mi indeplinesc acest vis.Imi doresc atat de mult sa fac asta....numai ca....imi doresc sa ma sprijine mai mult si parintii.Am nevoie sa stiu ca macar una dintre persoanele importante pentru mine cred ca eu pot face asta.Conteaza mult pentru mine ca cineva sa-mi spuna :"Nikko o sa reusesti!".De fapt asta o sa-mi spun in fiecare dimineata...o sa am uit in oglinda si o sa-mi spun :"Nikko o sa reusesti!".Acum asta e cea mai arzatoare dorinta a mea...sa reusesc.