Give me the sun rise Give me the sun rise Give me the sun rise yeah
Tears into your eyes If you leave me, I'll be fine, I'll be fine This is not the end, If you leave me, I'll be fine, I'll be fine
Cause i'm only dreaming Is just a feeling In my world, in my world Because I'm up flying, I feel like I'm dying In my world, in my world
Give me the sun rise Give me the sun rise Give me the sun rise yeah Give me the sun rise Set up the rain (???) Give me your smile You bring me so much pain
Cause I'm only dreaming Is just a feeling, In my world, in my world Because I’m up flying I feel like I'm dying In my world, ïn my world...
Simbol: Arcana XII simbolizeaza sacrificiul si iluminarea.
Personalitate: Esti o persoana meditativa si introvertita, adesea confuza si deprimata. Esecurile te-au facut apatica si indiferenta fata de multe lucruri. Ai o intuitie foarte buna si o lume emotionala bogata. Imaginatia ta este activa.
Destin: Destinul tau este legat de dezvoltarea ta spirituala si a descoperi misterele lumii invizibile.
Intelepciunea arcanei: Analizeaza-ti experientele. Nu renunta niciodata la ceea ce doresti sa realizezi. Fii dispusa sa faci schimbari si sa renunti la vechile lucruri, obisnuite, relatii, bunuri materiale daca vrei sa progresezi.
sursa:Kudika
M-au cam nimerit astia...mai ales la personalitate
"Knock knock. Who's there? Boo. Boo who? Don't cry. It's only a joke"
Nush ce mi-a venit sa recitesc vreo 2 mailuri trimise de Eddy....(cred ca nu prea vreau sa plec de la pc si sa m-apuc de biologie)....iar aceasta e una dintre glumele pe care mi le spunea el...asta e singura gluma cu "Knock knock" la care m-am prins.Mi-e foarte dor de glumele lui...de el...de prietenia lui...de felul in care ma facea sa rad...Sper ca acum e bine si imi doresc sa fie fericit....pentru ca merita!
La naiba!M-am cam intristat....mai bine ma duc sa ma ocup de biologia aia....
Am mari emotii pt examenul de maine...Sper sa ma descurc...Mi-a fost greu sa invat in 2 zile ce ar fi trebuit sa-mi ia 4 zile ca retin ceva din cartea aia.....cu biologia a fost putin mai greu, chimia si psihologia piece of cake....M-ar fi ajutat mai mult daca in liceu as fi fost mai atenta la orele de biologie....dar eu ...preferam sa chiulesc (marea mea pasiune) sau sa o ignor de diriga. Mi-am pus toate sperantele in asta.Pentru prima data in viata am si eu ambitie...si vreau mai mult...De obicei ma multumeam cu ce pica...imi doream unele lucruri dar nu faceam ceva ca sa le obtin si la primul obstacol renuntam....Asta ma pricep sa fac cel mai bine SA RENUNT.De data asta o sa fie altfel...imi doresc sa fie altfel...imi doresc SA REUSESC. De cateva zile prea traiesc in "lumea mea"...sunt visatoare,optimista ,nu fericita...doar multumita.Nu-mi mai pasa de ceilalti - nu ca mi-ar fi pasat vreodata prea mult- si nu mai sper sa gasesc love of my life-pentru ca nu mai cred in minuni. Nush cat e de bine...dar mie nu-mi displace deloc starea asta Imi doresc mult sa citesc....Luni, cand am fost sa ma inscriu, mi-am cumparat prima mea carte...e de Mihail Drumes si se numeste "Cazul Magheru"...de-abia astept sa o citesc....Tot luni dupa ce mi-am cumparat cartea,in timp ce treceam prin pasajul pietonal de la Obor, am avut- nu stiu daca sa spun- norocul sau onoarea sa ascult 2 tipi ce cantau SUPERB (trec aprox o data pe saptamana pe-acolo si a fost prima data cand i-am vazut/ascultat)...si cum eram eu super-incantata de achizitia facuta si mergeam asa vesela aud: "Daca ai stii ce bine-mi pare Zi de zi cand tu apari in calea mea. Daca ai stii cum m-am simtit de fericit Cand mi-ai zambit, nu pot uita. Daca ai stii ca exista Cineva ce te iubeste pe-ascuns " Versurile astea mi-au facut ziua PERFECTA.Parerea mea e ca tipii aia cantau mult mai frumos decat Directia 5. Daca i-as mai intalni si maine...ar fi foarte frumos...desi nu prea cred...as fi prea norocoasa:D
I'm not a perfect person There's many things I wish I didn't do But I continue learning I never meant to do those things to you And so I have to say before I go That I just want you to know
I've found a reason for me To change who I used to be A reason to start over new and the reason is you
I'm sorry that I hurt you It's something I must live with everyday And all the pain I put you through I wish that I could take it all away ...............................................
I've found a reason to show A side of me you didn't know A reason for all that I do And the reason is you
"Ajunse la aeroport, mai luă o cafea, aşteptă patru ore zborul spre Paris, gîndindu-se neîncetat că el avea să intre în orice clipă, de vreme ce, cîndva, înainte de-a adormi, îi spusese ora plecării. Aşa se întîmpla în filme: în momentul final, cînd femeia e gata să intre în avion, apare bărbatul disperat, o prinde în braţe, o sărută şi o readuce în lumea lui, sub privirile amuzate şi binevoitoare ale funcţionarilor companiei aeriene. Apare inscripţia „Sfîrşit”, şi toţi spectatorii ştiu că, de atunci încolo, vor trăi fericiţi toată viaţa. „Filmele nu spun niciodată ce se întîmplă după”, îşi spunea în sinea ei, încercînd să se consoleze. Căsătorie, bucătărie, copii, sex tot mai expediat, descoperirea primului bileţel din partea amantei, hotărîrea de a face scandal, promisiunile că aşa ceva nu se va mai repeta, al doilea bileţel de la altă amantă, alt scandal şi ameninţarea cu despărţirea, de astă dată bărbatul nu mai reacţionează la fel de sigur, îi spune doar că o iubeşte. Al treilea bilet, de la a treia amantă, şi atunci opţiunea pentru tăcere, fiindcă s-ar putea ca el să-i spună că nu o mai iubeşte, că e liberă să plece. Nu, filmele nu povestesc asta. Se termină înainte ca adevărata lume să înceapă. Mai bine să nu se mai gîndească. Citi una, două, trei reviste. În cele din urmă fu anunţat şi zborul ei, după aproape o veşnicie în acel vestibul de aeroport, şi se îmbarcă. Îşi mai imagină şi faimoasa scenă în care, de îndată ce-şi dezleagă centura de siguranţă, simte o mînă pe umăr, priveşte înapoi şi iată-l pe el, surîzător.
Şi nu se întîmplă nimic. Dormi pe durata scurtului răstimp care separa Geneva de Paris. Nu avu timp să se gîndească ce anume avea să spună acasă, ce întîmplări avea să povestească — dar cu siguranţă părinţii ei aveau să fie mulţumiţi că-şi vedeau fiica reîntoarsă, o fermă şi o bătrîneţe lipsită de griji. Se trezi în zdruncinătura aterizării. Avionul rulă mult timp, stewardesa veni să-i spună că trebuia să schimbe terminalul, căci zborul spre Brazilia avea să plece de la terminalul F, or, ea se afla la terminalul C. Să nu-şi facă însă nici o grijă, nu erau întîrzieri, era încă destul timp şi, dacă avea vreo nelămurire, personalul din aeroport putea să o ajute să se orienteze. În timp ce aparatul se apropia de punctul de debarcare, se gîndi că merita să petreacă o zi în oraşul acela, măcar ca să facă fotografii şi să le povestească celorlalţi că vizitase Parisul. Avea nevoie de timp ca să reflecteze, era doar ea singură, trebuia să-şi ascundă adînc amintirile nopţii trecute, astfel încît să le poată folosi ori de cîte ori avea să aibă nevoie să se simtă vie. Da, Parisul era o idee excelentă; o întrebă pe stewardesă cînd avea să plece următoarea cursă spre Brazilia, în cazul în care s-ar fi hotărît să nu se îmbarce în aceeaşi zi. Stewardesa îi ceru biletul, regretă foarte mult, dar era un tarif care nu permitea acest tip de escale. Maria se consolă, gîndindu-se că vizitarea unui oraş atît de frumos ar deprima-o. Trebuia doar să-şi păstreze sîngele-rece, să-şi adune voinţa, naveasă strice totul de dragul unui peisaj frumos şi-al unor nostalgii. Debarcă, trecu prin controalele poliţiei; bagajele ei urmau să treacă direct în celălalt avion, nu trebuia să-şi facă nici o grijă. Porţile se deschiseră, pasagerii ieşeau şi se îmbrăţişau cu cei care-i aşteptau, soţia, mama, copiii. Maria se prefăcu că nimic din toate acelea nu o privea, dar în acelaşi timp se gîndi iarăşi la singurătatea ei; numai că de data asta avea un secret, un vis, nu era atît de mîhnită şi viaţa avea să-i fie mai uşoară. — Parisul va fi mereu. Nu era un ghid turistic. Nu era un şofer de taxi. Îi tremurară picioarele cînd auzi glasul acela. — Parisul va fi mereu? — Este o replică dintr-un film pe care-l ador. Ţi-ar plăcea să vezi Turnul Eiffel? I-ar plăcea, sigur. I-ar plăcea mult. Ralf avea în mînă un buchet de trandafiri şi ochii plini de lumină, lumina pe care ea o văzuse din prima zi, cînd el o picta şi vîntul rece o făcea să se simtă inconfortabil. — Cum de-ai ajuns aici înaintea mea? — întrebă ea doar ca să-şi ascundă surprinderea, răspunsul nu prezenta nici cel mai mic interes, dar avea nevoie de timp ca să-şi tragă sufletul. — Te-am văzut citind o revistă. Aş fi putut veni lîngă tine, dar sînt romantic, iremediabil romantic, şi am crezut că era mai bine să iau prima cursă spre Paris, să mă plimb un pic prin aeroport, să aştept trei ore, să consult de nenumărate ori orarul zborurilor, să-ţi cumpăr florile, să spun fraza pe care Ricky i-a spus-o iubitei lui în Casablanca şi să-mi imaginez surprinderea de pe faţa ta. Şi să am certitudinea că asta este ceea ce-ţi doreai, că mă aşteptai, că nici toată decizia şi voinţa din lume nu sînt de-ajuns pentru a împiedica dragostea să-şi schimbe de la un ceas la altul regulile jocului. Nu-i deloc greu să fii romantic, ca în filme, nu crezi? Nu ştia dacă era greu sau nu, dar acum cel mai puţin o interesa preţul — chiar dacă ştia că îl cunoscuse pînă la urmă pe bărbatul acela, făcuseră dragoste pentru prima oară în urmă cu cîteva ceasuri, le fusese prezentată prietenilor lui în ajun, ştia că el frecventase şi mai înainte localul unde lucra ea şi că fusese căsătorit de două ori. Nu erau recomandări impecabile. Pe de altă parte, ea avea bani ca să cumpere o fermă, tinereţea în faţa ei, o mare experienţă de viaţă, o mare independenţă sufletească. Fie şi aşa însă, cum destinul făcea totdeauna alegerea în locul ei, crezu că mai putea risca o dată. Îl sărută, fără nici o curiozitate de a şti ce se întîmplă după ce apare „Sfîrşit” pe ecranele de cinematograf. Doar că, dacă într-o bună zi cineva se va hotărî să-i povestească istoria, avea să-l roage să înceapă aşa cum încep basmele, în care se spune: A fost odată ca niciodată..."
Pesimista de mine credea ca el o sa ramana in Elvetia ...ea o sa plece in Brazilia...THE END :D...uite ca finalul m-a surprins...placut.
Foarte putine carti citite de mine au avut un final super...unele se terminau prea aiurea..la altele finalul era previzibil...iar de cele mai multe ori am fost dezamagita .Sa tot mai citesc carti d'astea...;))
" Îşi aduce aminte de jurnalul ei. E sătulă, vrea ca săptămînile să treacă repede şi de-aceea se dăruieşte acestui bărbat, fiindcă acolo este lumina iubirii sale ascunse. Păcatul originar n-a fost mărul pe care l-a mîncat Eva, a fost credinţa că Adam trebuia să împărtăşească exact ce experimentase ea. Evei îi fusese frică să-şi urmeze drumul fără ajutorul cuiva, a vrut să împartă şi altuia ceea ce simţea ea. Unele lucruri nu se împart. Nu trebuie să ne fie teamă de oceanele în care ne afundăm de bunăvoie; frica tulbură jocul întregii lumi. Bărbatul trece prin infern ca să înţeleagă asta. Să ne iubim unii pe alţii, dar să nu încercăm a ne poseda unii pe alţii. Îl iubesc pe bărbatul din faţa mea, fiindcă eu nu-l posed şi el nu m-a posedat. Sîntem liberi în dăruirea noastră, trebuie să repet asta de zeci, sute, milioane de ori, pînă cînd voi sfîrşi prin a crede în propriile mele cuvinte. "
