Si totusi.... imi lipsesti.....
Istoria se repeta.Credeam ca in sfarsit e bine .Ca s-a terminat . Ca te-am uitat. Dar nu. ...nu pot sa te uit. Maine o sa trec pe aleea pe care ne plimbam tinandu-ne de mana.Aleea pe care acum au ramas doar amintitriile. Amintirea zilei de ieri. Cand era bine....cand erai langa mine....cand viata avea insfarsit culoare. Amintirea primului sarut. Amintirea imbratisarilor. Imi aduc aminte ca imi placea ce faceai ca sa fii pe placul meu.Si de multe ori ma`ntreb cum ai putut sa`mi faci atata rau .Dar cum ai putut sa-mi faci mie probabil vei putea sa o faci in continuare mie sau altora. Asa ca....e mai bine sa te tin cat mai departe de mine. Ca sa nu ma poti rani. Ca sa nu ma poti atinge.Si mi-e teama ca nu te voi putea uita. Ca vei ramane prins in mine pentru totdeauna. Ca voi trai cu acest gol creat de tine mereu. E ciudat cum fara tine viata isi arata adevarat valoare si totul pare un joc din care nu scapa nimeni cu viata. Cum fara tine lipseste distractia. Lipseste amuzamentul. Lipseste esenta aceea care te face sa`ti doresti sa traiesti. Sa fii aici cu cei dragi. Fara tine am senzatia ca m-au parasit toti .Cand te aveam pe tine. Avem totul. Acum, ca nu mai esti sunt doar ei.Cele 2-3 persoane impoartante care au fost mereu in umbra mea si m-au ajutat. Personele care vor fii mereu aici.... cand voi avea nevoie. Persoanele care au stiut mereu sa ma faca sa rad. Iar acum. Isi pierd magia. Din cauza ta.Persoanele care vor fii mereu laga mine sa ma ajute sa ma ridic din nou cand voi cadea. Persoanele care vor ramane cu mine si ma vor sustine cand nimeni nu-mi va mai ramane.Ei vor fii mereu aici!Dar din acest peisaj. Lipseste ceva. Acela fiind tu. Pana nu de mult credeam ca nu voi reusi fara tine. Dar uita ca pot. Desi..... vazand nenumaratele locuri prin care ne plimbam impreuna realizez ca totusi imi lipsesti. Ca vreau sa fii aici. Dar nu se poate. Nu . Nu va mai exista niciodata "noi". S-a terminat. Pe veci!.