Magda Isanos- Saruta-ma

Saruta-mi ochii grei de-atâta plâns,

Doar sarutarea ta ar fi în stare

Să stinga focul rău ce i-a cuprins,

Să-i umple de iubire si de soare.
Saruta-mi gura, buzele-nclestate

Ce vorba si surâsul si-au pierdut.

Iti vor zambi din nou inseninate

Si-ndragostite ca si la-nceput..
Saruta-mi fruntea, gândurile rele

Si toate indoielile-or să moara,

In loc vor naste visurile mele

De viata noua si de primavara
Saruta-mi ochii grei de-atâta plâns,

Doar sarutarea ta ar fi în stare

Să stinga focul rău ce i-a cuprins,

Să-i umple de iubire si de soare.
Saruta-mi gura, buzele-nclestate

Ce vorba si surâsul si-au pierdut.

Iti vor zambi din nou inseninate

Si-ndragostite ca si la-nceput..
Saruta-mi fruntea, gândurile rele

Si toate indoielile-or să moara,

In loc vor naste visurile mele

De viata noua si de primavara

Cam asa m-a desenat un amic facand pe babysitterul;))

E-aşa de tristă aşteptarea-Cincinat Pavelescu

E-aşa de tristă aşteptarea când ştii c-aştepţi zadarnic!

Şi-aşa de tristă e speranţa când ştii că n-ai la ce spera...

Şi-aşa de jalnică-i chemarea când ştii că nu te poate-auzi...

Şi-aşa de grea e resemnarea

Şi-aşa e chinul de amarnic,

Când tot aştepţi, aştepţi zadarnic

Şi ştii că n-ai ce aştepta...

Încât de s-ar găsi cuvinte

Să-exprimi a tale simţăminte,

Să poţi aşterne pe hârtie

Şi suferinţă,

Şi durere,

Şi lacrimile ce-n tăcere

Le verşi amar

Dar în zadar,

În aşteptarea celui care

Nu vrea să vie,

Nici să scrie

Şi nici să ştie

Că tot aştepţi, aştepţi zadarnic ca să vie...

De s-ar găsi cuvinte, zic,

Să poţi aşterne pe hârtie

Această mare tragedie

Ce-unor-ar pare un nimic,

Atuncea s-ar mişca şi munţii,

Şi stâncile s-ar sfărâma;

Şi stelele din cer s-ar rupe,

Şi-oceanele ar îngheţa,

Şi norii s-ar preface-n lacrimi,

Şi toţi vulcanii ar erupe,

Şi lava lor ar arunca

Pe inimile reci ca gheaţa,

Pe sufletele împietrite

Şi pe conştiinţele-ncărcate

De suferinţi pricinuite,

De lacrimi,

Din nopţi nedormite.

Şi s-ar mişca întreaga lume!

La fel un rege ca ţiganul...

Şi ar lăsa din mână tocul

Acel ce scrie;

Şi ciocanul

Acel ce bate;

Şi ţăranul

Ar zvârli din mâini toporul,

Şi mosorul,

Ţesătorul,

Şi-ar merge fiecare

Să-şi găsească acela care

Plânge, plânge şi aşteaptă--

Tot zadarnic ca să vie

Acela ce nu vrea să vie,

Acela ce nu vrea să scrie,

Acela ce nu vrea să ştie

Că s-ar putea ca încă astăzi

Să se despartă pe vecie.

"Atunci cand cineva te iubeste,el iti spune numele intr-un fel mai special.Stii ca numele tau este in siguranta in gura lui."

Billy 4 ani

Iubirea....

“You really shouldn’t say ‘I love you’ unless you mean it. But if you mean it, you should say it a lot. People forget.” - Jessica - age 8


Cata dreptate au si copiii astia ......Desi uneori noi nu-i luam in seama ei sunt fff inteligenti si-si dau seama de multe lucruri inaintea noastra.Ii admir pt ca vad lucrurile atat de simple.....pe cand noi "cei mari" avem tendinta de a le complica.Cred ca d-aia uneori sunt mai puerila si refuz sa ma maturizez....:D

Simple Plan-The worst day ever

It's 6 AM
The clock is ringing
I need to spend
An hour snoozing
Cause I don't think
I'm gonna make it
I punch in
I'm still sleeping
Watch the clock
But its not moving
Cause everyday is never ending
I need to work
I'm always spending
And I feel like
I'm living the worst day over and over again
And I feel like the summer is leaving again
I feel like I'm living the worst day
I feel like your gone
And every day is the worst day ever
Yesterday was the worst day ever
And tomorrow won't be better
It's history repeating on and on
Summer plans are gone forever
I'd trade them in for dishpan water
Cause everyday is never ending
I need to work
I'm always spendïng
It's so long
I can't go on

Nichita Stănescu -Balada motanului

Motan m-aş fi dorit să fiu

cu coada-n sus, cu blana-n dungi,

cu gheare şi musteţe lungi,

c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.

La ora când târâş-grăpiş

zăpada nopţii se adună

eu, cocoţat pe-acoperiş,

să urlu a pustiu la lună.

Şi-atuncea, şapte gospodine

să dea cu bolovani în mine

şi să mă-njure surd, de Domnul,

că le-am stricat, urlând, tot somnul.

De sus, din vârful săptămânii,

să le rânjesc urlat, scârbos:

iubesc doar locul nu stăpânii,

precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine

să dea cu bolovani în mine,

iar eu să urlu, urlu-ntruna

atât cât n-o apune luna.

Motan m-aş fi dorit să fiu

cu coada-n sus, cu blana-n dungi,

cu gheare şi musteţe lungi

c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.

Când zorii ziua o deznoadă

să mă tot duc, să mă tot duc

şi tinicheaua prinsă-n coadă

s-o zdrăngănesc pe străzi, năuc.

Jegos şi obosit, apoi,

cu maţele în liturghie,

să mă adun, să mă-ncovoi

prin albiturile-n frânghie.

Ca-n faţa unui şobolan

spinarea să mi-o fac colansă scuip,

să scuip şi-n urmă iar

hai-hui să plec pe străzi, hoinar.

Pisicile de prin vecini

să le gonesc pe la pricini,

să-mi fete fiecare-un pui

c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.

Iar când o fi uitat să mor

la cârciuma din mahala

sorbită-n calea pumnilor

posircă acră viu să stea.

"Hei... viaţă, viaţă... ieşi din cort

hai, pune-mi-te iar pe danţ...

te uită... zace colo-n şanţ

motanul mort, motanul mort..."